Conecteaza-te cu noi
palaz

Energie&Mediu

Directorul de Dezvoltare și Investiții din cadrul Nuclearelectrica, TRIMIS ÎN JUDECATĂ de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Published

on

Directorul Direcţiei Dezvoltare Investiţii în cadrul SN Nuclearelectrica SA şi membru al comisiei de examinare pentru angajare, Constantin-Alexandru Havriş, a fost rimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat că i-ar fi trimis unui candidat întrebările şi răspunsurile pentru proba scrisă.

Iată comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului

HAVRIȘ Constantin-Alexandru, director al Direcției Dezvoltare Investiții în cadrul SN Nuclearelectrica SA și membru al comisiei de examinare pentru angajare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Advertisement
usr

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2018, inculpatul Havriș Constantin-Alexandru, în calitățile menționate mai sus, a transmis, prin email, unei persoane, subiectele ce urmau a fi date cu ocazia susținerii probei scrise (cinci întrebări și răspunsurile aferente) pentru ocuparea unui post de economist în cadrul Departamentului Implementare Proiect U3-U4 CNE Cernavodă – Direcția Dezvoltare Investiții al Societății Naționale Nuclearelectrica S.A.
Urmare a acestui demers, în data de 14 august 2018, cu ocazia examinării scrise, beneficiarul subiectelor a obținut o notă care i-a permis promovarea concursului și implicit angajarea în funcția de economist.
Ulterior, inculpatul Havriș Constantin-Alexandru a completat în fals procesul verbal de examinare a candidaților, atât pentru proba scrisă cât și pentru cea interviului, în condițiile în care la aceasta din urmă nu a fost prezent, fiind plecat în concediu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions