Conecteaza-te cu noi

Politica

Discuții între premierul Marcel Ciolacu și o delegație a companiei OMV. Se negociază pe aderarea la Schengen?

Published

on

guvern omv

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu a avut, astăzi, o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Premierul a arătat că statul român susține cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce țării noastre independența energetică.

„Este cel mai important proiect energetic, o investiție de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situația de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susținând că o asemenea situație ar fi de nedorit pentru ambele părți.

„Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep și să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, așa cum România va continua să-și susțină argumentele privind aderarea la spațiul Schengen inclusiv în instanțele europene, dacă Austria nu își schimbă poziția”, a precizat premierul Ciolacu.

La discuţii, au mai participat președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu.

Potrivit unor guvernamentale, premierul le-a transmis austriecilor că nu se poate discuta acum despre modificarea Legii Offshore în acest moment. Guvernul ar putea discuta despre asta numai dacă OMV s-ar angaja să facă lobby pentru aderarea României la Schengen, precizează sursele pentru stiripesurse.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions