Conecteaza-te cu noi

Actual

DNA militar “calcă” în curtea lui Raed Arafat. Procurorii ridică documente din ISU în dosarul penal deschis după exploziile din Crevedia – surse

Published

on

Procurorii DNA de la serviciul militar al Direcției s-ar afla la momentul difuzării acestei știri la sediul ISU Dâmbovița de unde ar ridica documente în cadrul dosarului penal de abuz în serviciu deschis de această structură după exploziile din Crevedia, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.

Acestea susțin, potrivit jurnaliștilor de la stiripesurse.ro, că documentația căutată pentru ridicare de către anchetatorii militari anticorupție se referă la schemele de personal, pentru identificare funcționarilor IGSU cu atribuții pentru zona respectivă și obiectivele aferente, la lucrările întocmite de către aceștia referitor la stațiile de carburanți din zonă, la rapoartele de control privind autorizarea PSI precum și alte asemenea documente.

Aceleași surse reamintesc faptul că ancheta penală de la DNA militar este momentan în faza de cercetare a posibilității comiterii unor fapte de competența DNA nu și față de persoane și asigură că la momentul difuzării acestei știri în dosar nu s-ar fi emis mandate de percheziții de către un judecător de drepturi și libertăți.

Oficial

DNA afirma oficial că pe rolul Direcției au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii.

Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală.

Alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a transmis DNA oficial luni.

DNA militar intră pe fir…

Surse judiciare afirmă pentru autorul acestui material că procurorii DNA militari ar fi deschis cel de-al doilea dosar penal de cercetare penală în rem, caz în care se verifică felul în care au fost respectate de către ISU și alte autorități din sfera militară modalitatea de funcționare a stației GPL unde s-a produs tragedia din Crevedia.

Concret, spun sursele citate, se verifică dacă există aviz PSI pentru funcționarea stației și mai ales cum a fost el acordat precum și dacă s-au îndeplinit toate procedurile și normele ce erau necesare pentru respectivele dispozitive.

Anterior, surse judiciare informau că un prim dosar penal de cercetare în rem pentru fapte de abuz în serviciu privind situația exploziei de sâmbătă seara a fost deschis de Direcție.

Surse judiciare afirmau ca DNA va verifica actele și acțiunile funcționarilor cu atribuții de control legat de incidentul violent de sâmbătă seara.

La acest moment faptele de abuz sunt singurele cercetate în acest dosar dar există posibilitatea extinderii și către alte fapte de corupție dacă pe parcursul verificărilor vor fi identificate indicii și probe relevante.

Dosarul prim deschis este cercetat de către procurorii civili ai Direcției Naționale Anticorupție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions