Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

DNA solicită ca Radu și Alexandru Mazăre să fie condamnați la câte șapte ani de închisoare

Published

on

DNA a solicitat Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie ca Radu şi Alexandru Mazăre să fie condamnaţi la câte şapte ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, ei fiind judecaţi pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Instanţa a amânat pronunţarea pentru 21 iunie.

Potrivit News.ro, ultimul termen în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost judecaţi în dosarul campusului social Henri Coandă a avut loc, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, fratele acestuia, fostul senator Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost trimişi în judecată, în 1 aprilie 2016, pentru fapte de corupţie, în dosarul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul ”Henri Coandă” din Constanţa.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social ”Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Advertisement
usr

Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.

În schimbul banilor primiţi de la Morgenstern, Radu Mazăre a iniţiat hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de omul de afaceri.  În ce priveşte acuzaţiile de fals în declaraţii, procurorii au stabilit că, în declaraţiile de avere depuse în perioada 2011-2012, Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre nu au menţionat conturile personale deschise la unitatea bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.

Radu Mazăre are până în prezent două condamnări, una de patru ani de închisoare cu suspendare, dată anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti şi alta dată în acest an de Tribunalul Constanţa, de şase ani şi şase luni de închisoare, pentru că a vândut subevaluat mai multe terenuri din Mamaia.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions