Potrivit meteorologilor ANM, valul de căldură va persista în sudul, centrul și estul țării, disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, local în Moldova, sudul Transilvaniei și extremitatea vestică a Dobrogei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 33 și 37 de grade.
Meteorologii au emis o atenționare cod galben, potrivit căreia este afectată și zona continentală a Dobrogei.
”Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a Dobrogei, iar în extremitatea de vest, izolat, va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse, în partea continentală, unde, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 35 de grade.”, au precizat meteorologii Centrului Regional Dobrogea.
Atenționarea meteorologică este valabilă și pentru ziua de mâine. În județele Constanța și Tulcea vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.