Astăzi, 25 iulie, în intervalul orar 12.00 – 23.00, Dobrogea se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
”În Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei și local în zona de munte vremea va fi instabilă. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/m. Notă: astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.”, au precizat reprezentanții ANM.
De asemenea, meteorologii Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Constanța au transmis prognoza meteo pentru intervalul 25-29 iulie. Potrivit acesteia, în zilele următoare vremea se răcește și va fi instabilă.
Astăzi, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 28 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade. Cerul va fi temporar noros si pe arii extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, izolat și peste 40…50 l/mp.
Mâine vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, cu precădere ziua și în prima parte a nopții, si pe arii relativ extinse vor fi averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, în intensificare spre sfârșitul intervalului dar și în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 28 de grade, iar cele minime între 16 și 21 de grade.
Sâmbătă, vremea se va ameliora ca aspect și se va încălzi din nou. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 33 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade. Cerul va mai avea unele înnorări dimineața, când vor mai fi posibile averse slabe, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua.
Duminică vremea va continua să se încălzească și va fi din nou călduroasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 35 de grade, iar cele minime între 19 și 24 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta