ANM a emis în cursul zilei de azi, 12 iulie, o avertizare meteorologică de cod galben, în intervalul orar 11:00 – 23:00. Este vizată instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.