Meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea valabil în zona de litoral a Dobrogei. Codul va intra în vigoare la ora 2.00 a nopții de 5 februarie și va fi valabil până la ora 20.00.
Potrivit specialiștilor, pe litoral, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă, mai accentuate în zona județului Constanța.
Notă: Vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de duminică spre luni (5/6 februarie).
Potrivit Centrului Meteorologic Dobrogea, vremea va fi închisă și se va răci. Cerul va fi noros și pe arii extinse vor fi precipitații, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor fi în jur de 10 l/mp. Vântul se va intensifica treptat începând din cursul după-amiezii, cu rafalele în general de 55…65 km/h viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 6 grade, iar cele minime între -5 și -1 grade.
Mâine vremea va continua să se răcească și va deveni rece pentru această perioadă. Cerul va fi noros și pe arii extinse va ninge viscolit. Cantitățile de apă vor fi în general de 15 – 20 l/mp. Se va depune strat de zăpada mai consistent. Vântul va prezenta intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 și 0 grade, iar cele minime între -6 și -2 grade.
Luni vremea se va menține rece, cu cerul mai mult noros. Local va mai ninge slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de peste 55 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 1 grad, iar cele minime între -7 și -2 grade.
Marți, vremea se va menține rece. Cerul va fi variabil și izolat va mai ninge slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de peste 55 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 0 grad, iar cele minime între -6 și -3 grade.
Foto: Ilustativ