Oil Terminal, societate controlată de statul român, a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de doar 17.000 de lei, potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Profitul net al Oil Terminal din primul trimestru al acestui an, de doar 17.000 de lei, este cu 99,7% mai mic decât cele 6,77 milioane de lei aferente primului trimestru al anului trecut. De asemenea, este cu 91,7% mai mic decât ce îşi programase compania în bugetul de venituri şi cheltuieli, adică 206.000 lei.
OIL Terminal, cifre de toată jena înregistrate în primul trimestru al lui 2018
Datele pe care vi le prezentăm au fost comunicate de către conducerea companiei OIL Terminal în luna mai a.c. și prăbușirea companiei nu se oprește aici. La începutul acestei luni, din cauza situației financiare a companiei, conducerea OIL Terminal și Consiliul Sindicatului au decis reducerea cheltuielilor.
“Ordinea.ro” deține documentul prin care conducerea OIL Terminal a propus reducerea programului de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână pe o perioadă de 4 luni, precum și tăierea primelor de Ziua Petrolistului și cea de Crăciun, pentru anul în curs.
În urma negocierilor, situația se prezintă în mod dificil pentru fiecare angajat, indiferent cum am privi: suspendarea contractelor individuale de muncă pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, în perioada 20.08.2018 – 26.10.2018. Altfel spus, toți angajații vor rămâne acasă, prin rotație și vor fi luate în calcul pensionările la cerere pentru cei care îndeplinesc condițiile la data de 01.07.2018.
Iată documentul:
Sorin Ciutureanu, directorul general al OIL Terminal, nu a răspuns apelurilor venite din partea “Ordinea.ro”, însă îi așteptăm punctul de vedere cu privire la situația financiară în care a ajuns compania pe care o reprezintă.
În schimb, Nicu Androne, președintele Sindicatului OIL Terminal, a confirmat toate aceste informații pentru “Ordinea.ro”:
“Este o situație care prezintă un mic impas pentru companie. Sindicatul a înțeles și ne dorim ca totul să reintre în normal.”
Un alt aspect important de privit din această perspectivă este faptul că directorul comercial al OIL Terminal este proaspătul președinte al ALDE Constanța – Organizația Municipală, Gabriel Daraban.
Tăriceanu, despre venirea lui Daraban în ALDE: “E ca în business: win / win”
Despre Daraban s-a scris că ar urma să fie candidatul formațiunii pentru Primăria municipiului Constanța. În aceste condiții, se naște întrebarea: Poate Gabriel Daraban să gestioneze bugetul municipiului Constanța, dacă nu a reușit să gestioneze problemele companiei OIL Terminal? Rămâne de văzut…
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta