Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța – a continuat, și luna aceasta, acțiunile de inspecție și control la alte trei Unități Administrativ Teritoriale din județul Constanța. Este vorba despre Constanța, Costinești și Mangalia.
Conform unui document public, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au verificat, în special, starea de salubrizare a localităților. Pe raza celor trei unități administrativ teritoriale au fost identificate terenuri insalubre și mai multe depozite neorganizate de deșeuri. S-a constatat că UAT-urile verificate nu au adoptat și nu au implementat măsuri eficiente privind salubrizarea terenurilor neocupate funcțional, precum și măsuri de prevenire a abandonării deșeurilor pe terenurile din zonele de competență.
“Fiecare UAT a primit câte o amendă în valoare de 15.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor și câte un plan de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța. Astfel, în prima săptămână a lunii mai, comisarii au efectuat verificări pe această tematică la UAT Limanu, UAT Constanța, UAT Costinești și UAT Mangalia, fiecare fiind sancționată cu amendă de 15.000 lei. În zona Năvodari s-au efectuat verificări la șantiere de construcții, o societate fiind amendată cu 40.000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor generate. Acțiunile de control sunt în derulare pe raza UAT Năvodari, fiindu-se solicitate informații privind proprietarii/deținătorii terenurilor pe care au fost identificate deșeuri”, a transmis conducerea instituției.
Despre cazul Mangalia, liderul Partidului Ecologist, Menabit Ozghiun, a declarat pentru Ordinea.ro că demersurile îi aparțin și acuză că Poliția Locală îi tratează pe cei care fac sesizări “cu indiferență”.
“CE PĂȚIȚI DACĂ VĂ ESTE TEAMĂ SĂ RECLAMAȚI
În urma demersurilor noastre, Garda de Mediu a dat amendă Primăriei Mangalia pentru deșeurile de la Saturn și a lăsat termen de aducere a terenului la starea inițială.
Deșeurile din Saturn au fost ridicate.
În foto sunt gunoaiele care erau la Saturn.
În urma altor plângeri, Primăria Mangalia a fost amendată pentru deșeurile aruncate pe terenurile lângă Far. A lăsat termen pentru a fi ridicate.
Lângă Far sunt aruncate și pe proprietăți private. Cunosc un proprietar care a făcut reclamație la Poliția Locală, a fost tratat cu indiferență. A păzit singur și a făcut fotografii camioanelor care aruncă deșeurile, a dus fotografiile la Poliția Locală. Camioanele erau ale firmelor care lucrează pentru primărie.
Acum primarul vrea să amendeze proprietarii acelor terenuri, pe motiv că este mizerie pe terenurile lor.
Acesta este primarul pe care îl avem din cauza celor care l-au ales”, a scris Menabit Ozgun pe contul său de Facebook.
Iată și documentul care stă la baza declarațiilor publice ale șefului PER Mangalia:
Download (PDF, 209KB)