Advertisement
Actual

Doi bărbați au fost arestați pentru o tâlhărie comisă în Constanța

Ieri, 28 ianuarie, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la adresa unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Doi bărbați, de 32 și 33 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

”Astfel, în seara de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 19.40, cei doi ar fi deposedat, prin violență, un bărbat de telefonul mobil și o sumă de bani, cauzându-i un prejudiciu de 1.500 de lei.

Fapta ar fi fost săvârșită pe un gang, în timp ce bărbatul se deplasa dinspre piața Obor către bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Update: Astăzi, Judecătoria Constanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de cei doi indivizi.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Ana-Maria Vătămanu, înlocuită de la șefia Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța. Stelian Budeș a preluat frâiele ADD

Pe ordinea de zi a ședinței de azi a Consiliului Județean Constanța s-a aflat și… Read More

o oră ago

CJ Constanța a repartizat, astăzi, primăriilor din județ peste 60 de milioane de lei. Banii provin din sumele defalcate din TVA și din impozitul pe venit

Consilierii județeni au aprobat, astăzi, în ședință ordinară proiectul privind repartizarea sumelor aferente cotei de… Read More

2 ore ago

Primarul Chițac a suplimentat ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța, convocată pentru vineri, 31 ianuarie

Consiliul Local Constanța în ședința ordinară vineri, 31 ianuarie 2025, de la ora 14.00,  în… Read More

2 ore ago

Legea Bugetului pentru anul 2025, în dezbaterea Comitetului Național Tripartit pentru Dialog Social

Promovarea bugetului de stat pentru anul 2025 în parametrii care să asigure stabilitatea macroeconomică, un… Read More

3 ore ago

INCREDIBIL! Dosarul familiei Pascu: Judecătorii au anulat rechizitoriul DIICOT

La data de 30 ianuarie 2025, Curtea de Apel București a anulat rechizitoriul DIICOT care… Read More

4 ore ago