Marți, 15 aprilie, la ora 16.30, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare și de combatere a braconajului piscicol pe malul Dunării, în zona Canal Apă Caldă – Cernavodă, jandarmii constănțeni din cadrul Detașamentului de Jandarmi Cernavodă au observat doi bărbați, cu vârste de 24, respectiv 35 de ani, care manipulau niște bidoane de plastic, încărcându-le într-o dubă.
Oamenii legii s-au apropiat, i-au legitimat pe cei doi și au constatat că în autovehicul sunt 9 recipiente de plastic care conțineau un produs petrolier de tip combustibil. Cei doi au declarat că au cumpărat bidoanele cu combustibil cu o zi în urmă, de la o șalupă pe al cărui proprietar nu-l cunoșteau.
”Jandarmii au întocmite acte de constatare a unei posibile infracțiuni, conform legislației în vigoare.
Bidoanele cu respectivul combustibil au fost ridicate în vederea confiscării, fiind ulterior predate către Poliția Transporturi Navale Cernavodă în vederea continuării cercetărilor.”, au precizat jandarmii.