Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Doi bărbați din Nicolae Bălcescu, prinși la vânătoare ilegală! Au dosar penal pentru braconaj cinegetic

Published

on

În cursul zilei de ieri, la ora 12.00, doi bărbați din comuna Nicolae Bălcescu au fost prinși de polițiștii de la Siliștea pe un fond de vânătoare. Oamenii legii fuseseră anunțați printr-un apel la 112 despre această situație, motiv pentru care i-au luat la întrebări pe cei doi vânători pe care i-au găsit la bordul unui Peugeot cu numere de Bulgaria. Fondul de vânătoare pe care au fost prinși vânătorii, un bărbat de 45 și altul de 47 de ani, se află în apropierea localității Vlad Țepeș din județul Conbstanța.  În urma cercetărilor întreprinse, polițiștii au constatat că cei doi nu întrunesc condițiile legii pentru a vâna în zona menționată. În urma cercetărilor, au fost identificate două arme de vânătoare, 43 de cartușe și patru tuburi de cartușe folosite, pentru care cei doi bărbați nu au putut prezenta documente privind deținerea acestora și nici autorizație de vânătoare pentru zona respectivă. Armele, muniția și tuburile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, polițiștii întocmind un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic. (Foto: Arhivă)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions