O echipă de cadre didactice și medici rezidenți de la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat la cea de-a 19-a ediție a Conferinței Naționale de Cardiologie în Medicină Generală, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Societatea Academică de Medicină de Familie, care s-a desfășurat în perioada 20 – 22 iunie.
În cadrul sesiunii de comunicări pentru rezidenți, dr. Cristian Ioan Nichita, rezident anul 2 Medicină de Familie, a obținut premiul I pentru cercetarea cu tema ”Sindrom cardio-renal tip 1. Insuficiență renală acută secundară unui infarct miocardic acut cu necesar de angioplastie coronariană”, coordonată de prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță, prorector UOC pentru relații internaționale, studenți străini și rezidenți.
Totodată, dr. David Gaidargiu, rezident anul 1 Medicină de Familie, a fost premiat cu mențiune pentru lucrarea ”Dileme de diagnostic și tratament în practica medicului de familie – pacient tânăr cu hipertensiune arterială complicată”, realizată sub îndrumarea Șef lucrări dr. Laura Maria Condur, coordonator rezidențiat Medicină de familie – Facultatea de Medicină a UOC.
”Rezultatele obținute răsplătesc munca depusă de rezidenții noștri și onorează, totodată, Facultatea de Medicină și Universitatea Ovidius din Constanța. Îi felicit pentru performanță și le urez mult succes în continuare.”, precizează prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță.
Potrivit Biroului de presă al Universității Ovidius, la sesiunea de comunicări au participat 15 medici rezidenți în Cardiologie, Medicină de Familie și Medicină Internă, din zece centre universitare medicale din țară.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta