Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de către doi funcționari publici cu statut special (polițiști) în cadrul Gărzii de Coastă în perioada exercitării funcției publice. În ceea ce-l privește pe Antip Gabriel, funcționar public cu statut special (polițist) în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, ANI a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 510.562 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcției publice. Cel de-al doilea funcționar public vizat este Antip Colea, comisar șef de poliție în cadrul Gărzii de Coastă. În cazul său, ANI a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 196.136,72 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcției publice. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către persoanele evaluate. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.