Iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care înăspreşte condiţiile de funcţionare a ONG-urilor a fost adoptată tacit luni de plenul Senatului. Propunerea a trecut în pofida avizului negativ al Guvernului şi a criticilor dure din partea partidelor de opoziţie, care au arătat că iniţiativa va reduce la tăcere vocile critice din societatea civilă.
Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, şi de senatorul social-democrat Şerban Nicolae. Printre prevederile sale este condiţionarea acordării unui ONG a statutului de ”organizaţie de utilitate publică” de faptul că ”nu a desfăşurat în ultimii 2 ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales.”, scrie news.ro.
De asemenea, proiectul introduce un algoritm al finanţării cu fonduri publice în funcţie de obiectul de activitate al organizaţiilor nonguvernamentale: 40% – Servicii Sociale (Asistenţă-Protecţie-Incluziune-Coeziune-Securitate-Dezvoltare-Economie Socială), Caritate şi Ajutor Umanitar, Sănătate, Sport; 30% – Educaţie; 10% – Ştiinţă, Cercetare, Inovaţie, Mediu şi Protecţia Animalelor, Protecţia Consumatorului; 10% – Valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale –Tradiţii şi Patrimoniu Cultural; 10% – Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale, Militar-Apărare-Cultul eroilor.
În plus, ONG-urile de utilitate publică trebuie să cear reînnoirea acestui statut la fiecare 5 ani. Proiectul stabileşte şi condiţiile în care acest statut poate fi pierdut de către un ONG.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.
Opoziţia a criticat dur iniţiativa legislativă, despre care spun că are intenţia de a reduce la tăcere vocile critice din societatea civilă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta