Doi tineri în vârstă de 20 de ani au fost reținuți pentru furt de componente auto, faptă comisă pe raza municipiului Constanța.
Ieri, 18 ianuarie, în cadrul acțiunii desfășurate de polițiștii municipiului Constanța, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de aducere pe numele a trei tineri bănuiți de furt de componente auto.
Două persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de furt, au fost identificate și conduse la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit faptul că trei tineri, toți în vârstă de 20 de ani, din județul Giurgiu, ar fi sustras componente (catalizatoare) de la un autoturism, faptă comisă în perioada 29-30 noiembrie 2021, în municipiul Constanța.
Doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale precum și pentru depistarea celuilalt tânăr, de 20 de ani, care a participat la săvârșirea faptei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române și U.T.A.I. Constanța.
Foto: Ilustrativ