Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Năvodari, la persoane bănuite de trafic de droguri și efectuare de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, în cursul zilei de ieri, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au descins la locuințele a 2 bărbați, de 25 de ani.
După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de cei 2 bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța, precum și de al jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta