S-a stins din viață Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact. El a murit în cursul serii trecute, după o grea luptă împotriva unei boli necruțătoare.
Un anunț oficial în acest sens a fost făcut pe pagina de Facebook a primăriei Câmpia Turzii și a fost semnat de către primarul Dorin Nicolae Lojigan.
”Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.
Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!
Cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată.
În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț „Megastarul” Vasilescu!
Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa!”, a postat primarul Lojigan.
Trupa Compact este una dintre cele mai cunoscute formații de rock de la noi din țară, care a luat ființă în 1977. În anul 1988, după lansarea albumului ”Cântec pentru prieteni”, trupa a avut un succes excepțional în România, dar și în țări precum Bulgaria și Germania de Est.