Sâmbătă, 5 septembrie, între orele 9.00 și 13.00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, situat pe strada Nicolae Iorga, nr. 85 sunteți așteptați în număr cât mai mare pentru a dona sânge.
În contextul epidemiologic actual este permisă donarea de sânge doar în centrele de transfuzii, unde se pot respecta recomandările autorităților.
CRTS Constanta va asigura două sâmbete pe lună program de recoltare. Una este deja stabilită de la începutul anului iar cealaltă este stabilită în fiecare lună.
”Numărul de donatori a scăzut cu 50 % în această perioadă.”, precizează reprezentanții CRTS Constanța.
Tot ei au spus că solicitarile de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.
”Pacienți cu boli grave, copii și adulti, au nevoie de tratament transfuzional; fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament. Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța dispune de toate materialele necesare activității medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri, dar fara contribuția dumneavoastră, a oamenilor sănătoși dornici să ajute donând sânge, eforturile noastre nu își ating obiectivul.”, a spus directorul CRTS Constanța, dr. Alina Mirella Dobrotă.
În paralel, se va desfășura și acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.