Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Published

on

infractiuni rutiere politie

La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Osman Gafar din comuna Cumpăna a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplaați la fața locului au constatat că un șofer ar fi condus un autoturism, ar fi lovit vehicul parcat, iar ulterior ar fi părăsit locul faptei, abandonând mașina.

La scurt timp, conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba de un bărbat, de 37 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

Advertisement
usr

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions