Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Dosare penale pentru doi bărbați din județul Constanța, după ce și-au bătut soțiile

Published

on

Violența domestică continuă să producă victime în județul Constanța. De data aceasta, polițiștii constănțeni au emis ordine de protecție pentru două femei, una din Hârșova și cealaltă din orașul Ovidiu. Astfel, la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 19.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, despre faptul că un vecin ar fi provocat scandal în locuința acestuia din localitatea Hârșova, județul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 35 de ani, care, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic soția, o femeie de 22 de ani.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 De asemenea, un alt ordin de protecție a fost emis de polițiștii constănțeni pentru o femeie din orașul Ovidiu, după ce a fost agresată fizic de soț. Astfel, la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, despre faptul că la domiciliul său ar avea loc un scandal.

Advertisement
usr

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 44 de ani, soțul femeii în cauză, care, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions