În cursul zilei de azi, 29 decembrie, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în dosarul în care foștii primari ai municipiului Constanța Radu Ștefan Mazăre și Decebal Făgădău au fost trimiși în judecată de procurorii DNA.
Instanța a dispus excluderea materială din dosarul cauzei a declarației de martor a inculpatei Munteanu Mariana.
De asemenea, instanța a constatat nulitatea absolută a actelor efectuate după data extrădării efective a lui Mazăre Radu Ștefan, în baza Mandatului de Arestare Preventivă nr. 1/10.01.2018, inclusiv a rechizitoriului nr. 168/P2017 din 19.10.2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupție – ST Constanța.
Curtea de Apel a dispus restituirea cauzei la DNA. Decizia este definitivă.
”În baza art 425 ind 1 al.7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestațiile formulate de inculpați, desființează încheierea nr. 220 din 25.05.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța și, rejudecând, dispune: Conform art. 346 ) lit. a) ți b C. proc. pen., admite excepțiile invocate de contestatorii inculpați. În baza art. 345 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 102 şi art. 280 Cod procedură penală cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/02.06.2020 constată nulitatea absolută a declarației de martor a inculpatei Munteanu Mariana din data de 24.10.2017 și, în aplicarea Deciziei nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, dispune excluderea materiala din dosarul cauzei a declarației de martor a inculpatei Munteanu Mariana din data de 24.10.2017.
Constata nulitatea absolută a actelor efectuate după data extrădării efective a inculpatului Mazăre Radu Ștefan, în baza Mandatului de Arestare Preventivă nr. 1/10.01.2018, inclusiv a rechizitoriului nr. 168/P2017 din 19.10.2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupție – ST Constanța și dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupție – ST Constanța.
Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 29.12.2021.”
Foștii primari au fost trimiși în judecată alături de alți angajați
Foștii primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău, au fost trimiși în judecată de DNA, în octombrie 2020, într-un nou dosar de abuz în serviciu.
Procurorii DNA Constanța anunţau atunci că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului municipiului Constanţa din perioada 2016-2020, Decebal Făgădău (la data faptelor, viceprimar), şi a altor şefi din cadrul primăriei.
Este vorba despre: Constantin Nicoleta, Munteanu Mariana, Dinescu Fulvia Antonela, Cârstocea Florin, Ionescu Viorel și Tănase Luiza Elena.
Decebal Făgădău este acuzat de abuz în serviciu deoarece a autorizat construirea unui imobil de lux în staţiunea Mamaia. Radu Mazăre este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire inițială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă.
Foto: Radu Mazăre și Decebal Făgădău
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta