Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Dosarul primarului Vrabie REPUS PE ROL și AMÂNAT până în septembrie

Published

on

Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, condamnat pe fond la un an și șapte luni de închisoare a avut, astăzi, 17 august a.c., termen în dosarul în care este acuzat de fals intelectual. Procurorii au repus dosarul pe rol și au amânat decizia până pe data de 14 septembrie a.c.

Soluția pe scurt:

“Dosar nr. 4316/256/2020 În temeiul art. 394 cod procedură penală: Repune cauza pe rol pentru rejudecarea apelului în complet de divergenţă. Fixează termen la 14 septembrie 2023. Se citează părţile. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17 august 2023.”

Amintim că primarul din Medgidia, Valentin Vrabie, a fost condamnat la un an și șapte luni de închisoare cu executarea pedepsei în dosarul de fals intelectual cunoscut generic sub denumirea ”Colibri și Scatiu”. Vrabie s-a ales și cu interdicția de a ocupa o funcție publică timp de patru ani după executarea pedepsei. Sentința a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Medgidia și nu este definitivă, putând fi atacată de edilul liberal în apel.

Povestea pe larg o puteți citi aici:

Advertisement
usr

Valentin Vrabie, condamnat pe fond la un an și șapte luni de închisoare, CU EXECUTARE, pentru fals intelectual

Dosarul păsărilor

Vrabie scapă de condamnare… cel puțin până în martie. ”Dosarul păsărilor”, repus pe rol la termenul de pronunțare

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions