Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, şi fostul viceprim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Decizia instanţei este definitivă. În 21 mai, un judecător de cameră preliminară de la Instanţa supremă a decis ca dosarul să fie restituit procurorilor, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu. Procurorii militari şi mai multe părţi vătămate au atacat decizia, însă contestaţiile au fost respinse miercuri de un alt complet de judecată. Procurorii vor fi nevoiți să refacă ancheta la 32 de ani de la evenimentele din 1989, care s-au soldat cu peste 1.100 de morți. Parchetul Militar îl inculpase de Ion Iliescu și pe alți demnitari post-decembriști în dosarul Revoluției.