Joi seara, două tinere s-au luat la bătaie în zona City Park Mall. Mai multe persoane aflate la fața locului au filmat bătaia și au postat-o pe rețele de socializare. Ulterior, s-au sesizat și polițiștii, care efectuează cercetări în această cauză.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
”În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care 2 persoane se agresează fizic, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Până la acest moment au fost identificate tinerele în cauză, urmând a fi audiate.
Precizăm faptul că nu există nici o sesizare referitoare la incidentul respectiv.
Totodată, polițiștii s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vom reveni.”, au precizat reprezentanții poliției.
Foto: Ilustrativ