Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Două fete și doi băieți din Constanța au înscenat o tâlhărie pentru un …telefon!

Published

on

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au avut de rezolvat un caz extrem de interesant plecând de la comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

Potrivit IPJ Constanța, aceștia au  identificat patru tineri, două fete și doi băieți, cu vârste între 15 și 21 de ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, la data de 25 ianuarie a.c., ora 21.40, cei doi băieți au fost observați de un bărbat (martor în cauză), în vârstă de 31 de ani, din Constanța, la scurt timp de la producerea faptei, care a sesizat evenimentul prin SNUAU 112.

Imediat, o patrulă a Secției 2 s-a deplasat la fața locului unde a identificat persoanele în cauză, suspectate că au participat la comiterea unei tâlhării asupra a trei fete, pe care le-ar fi deposedat de telefoanele mobile și de un portofel.

Advertisement
usr

Întrucât în declarațiile celor doi băieți, dar și a celor trei fete, existau foarte multe contradicții și necorelări, polițiștii constănțeni au extins cercetările pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului respectiv.

Din verificări a fost stabilit faptul că între cei doi băieți și două dintre fete a existat un plan dinainte stabilit, prin care aceștia au înscenat tâlhăria asupra celei de-a treia fete, soră cu una dintre autoare, singura persoană vătămată în cauză.

Cei patru autori au recunoscut faptele, prejudiciul (un telefon mobil) fiind recuperat în totalitate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată (autor băiatul de 18 ani), instigare la infracțiunea de tâlhărie caliifcată și mărturie mincinoasă (sora persoanei vătămate, de 20 de ani) și complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată (băiatul de 15 ani și fata de 21 de ani).

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions