Actual
Două localități din județul Constanța, noi RESTRICȚII
Published
4 ani agoon
În două localități din județul Constanța, autoritățile vor impune, de vineri seară, noi restricții.
Incidența în județul Constanța a scăzut ușor conform ultimei raportări, însă alte două localități vor avea restricții începând de mâine, 9 aprilie, din cauza creșterii incidenței la peste 4 infectări la mia de locuitori. În aceste localități în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, circulația persoanelor va fi restricționată după ora 20.00, iar magazinele se vor închide la 18.00.
Este vorba de următoarele localități: Mangalia, cu o incidență de 4,32 la mia de locuitori și Costinești, cu o incidență de 4,63 la mia de locuitori. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, urmare a ședinței desfășurată joi, 8 aprilie a.c.
„Astăzi, în cadrul CJSU, a fost votată hotărârea nr. 54. Aceasta prevede încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori a două U.A.T.-uri (Mangalia și Costinești).
Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.04.2021, ora 00:00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia”, a transmis Instituția Prefectului.
Art. 1 – Se constată încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori a 2 U.A.T. – uri: Mangalia și Costinești.
Art. 2 – Pentru celelalte localități se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile din Hotărârea CJSU nr. 50/27.03.2021 și respectiv 53/01.04.2021 și rămân valabile măsurile adoptate prin CJSU nr. 50/27.03.2021 și respectiv 53/01.04.2021.
Art. 3 – Se aprobă Anexele 1 – 7, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Anexele se completează cu celelalte prevederi ale H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu completările și modificările ulterioare.
Art. 4 – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență ale U.A.T.-urilor Mangalia și Costinești vor întreprinde, prin grija primăriilor, demersuri pentru respectarea pe teritoriul acestora a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform anexelor atașate prezentei, respectiv:
– măsurile generale cuprinse în Anexa 1 și
– măsurile cuprinse în Anexa 4 și
– măsurile specifice pentru activitățile sportive cuprinse în Anexa 5 și
– măsurile stabilite suplimentar cuprinse în Anexa 6.
Art. 5 – Primăriile U.A.T.-urilor Mangalia și Costinești vor desemna personal din cadrul instituțiilor pentru punerea în aplicare, respectare și verificare a măsurilor conform prevederilor de la Art. 4.
Art. 6 – Primăriile U.A.T.-urilor Mangalia și Costinești vor comunica până în data de 09.04.2021, ora 13.00, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, toate măsurile adoptate și modul de respectare a acestora pe raza U.A.T.-urilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 293/2021, cu completările și modificările ulterioare, la adresa de mail: deconcentrate@prefecturaconstanta.ro.
Art. 7 – Măsurile adoptate în conformitate cu Art. 4 se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.04.2021, ora 00.00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
Art. 8 – Secretariatul tehnic permanent va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța și tuturor factorilor interesați.
! Măsuri aplicabile în U.A.T.-urile în care incidenta cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori
Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie; În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie – 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00 – 2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase; Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pc. 1, lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pc. 1, lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00. Prin excepție de la prevederile pc. 6, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Prin excepție de la prevederile pc. 6, unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
Comentarii pe Facebook
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!