Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Două mașini dispărute din Germania și Spania, găsite în județul Constanța

Published

on

În intervalul 12-14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au pus în aplicare, pe raza județului Constanța, un plan de acțiune privind combaterea traficului cu autoturisme furate.

Astfel, au fost identificate două autoturisme semnalate în bazele de date ca fiind căutate de autoritățile judiciare din state europene.

Unul dintre ele, estimat la aproximativ 10.000 de euro, face obiectul unei infracțiuni de înșelăciune săvârșită pe teritoriul Germaniei, acesta fiind dat în urmărire din data de 20 martie 2019. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul se afla în posesia unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța.    

Al doilea autoturism, cu o valoare de aproximativ 2.000 de euro, era căutat din data de 1 februarie 2019 de autoritățile din Spania, fiind pus în circulație de către un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Medgidia.

Polițiștii constănțeni au informat Biroul SIRENE conform procedurilor internaționale privind traficul de autoturisme furate, cele două autovehicule fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions