Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Două persoane s-au ales cu dosare penale pentru FALS în declaraţii

Published

on

În cursul zilei de ieri, poliţiştii constănţeni au întocmit două dosare penale pentru fals în declarații.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, la data de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța au identificat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanța.

Bărbatul în cauză le-a prezentat forțelor de ordine o adeverință permanentă eliberată de o societate comercială, însă în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu figurează cu contract de muncă la societatea în cauză.

Tot la data de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus o autoutilitară pe strada Haltei din comuna Valu lui Traian.

Advertisement
usr

Bărbatul în cauză le-a prezentat polițiștilor o adeverință permanentă eliberată de o societate comercială, însă în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu figurează cu contract de muncă la societatea în cauză.

În cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions