Două dintre victimele tragediei de la Rafinăria Petromidia Năvodari vor fi transferate cu elicopterul de la Spitalul Clinic Județean Constanța la Spitalul Floreasca din Capitală.
Anunțul a fost făcut de către Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, pe pagina sa de Facebook.
Iată ce anume a scris:
”Referitor la starea pacienților transferați în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia
Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății m-a informat că două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca).
Conform primelor evaluari de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, este vorba despre două persoane cu vârsta de aproximativ 50 de ani, o persoană cu arsuri pe 40% din suprafața corporală, grad II A/II B, și o persoană cu arsuri pe 35% din suprafața corporală, grad II A/II B.
Alte două victime au primit până acum îngrijiri în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pentru traumatisme, iar una a refuzat transportul la spital.
Rămânem în legătură cu echipele medicale în privința stării pacienților.” a scris Ioana Mihăilă, ministrrul Sănătății.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta