Liderul PSD Liviu Dragnea este de părere că ideea de cvorum inhibă prezenţa la vot la referendum şi spune că dacă nu ar exista un prag minim de prezenţă, numărul de oameni care ar vota ar fi mai mare, participând inclusiv cei care ar vota „Nu”. Precizările lui Liviu Dragnea vin în contextul în care referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie nu a fost validat din cauza prezenţei extrem de scăzute la vot, sub 30 la sută, cât era necesar pentru validare. Dragnea este de părere că rezultatul votului nu este un eşec al PSD, ci un eşec al tuturor celor care au votat „Da” la referendum.
„Noi stăm agăţaţi de un număr ipotetic de oameni care ar putea fi prezenţi la un referendum, oricare ar fi el, în România. Ştim că sunt milioane de români în afara ţării cu drept de vot. Ideea de cvorum se dovedeşte că de fapt diminuează sau inhibă prezenţa la vot. Dimpotrivă, cei care sunt împotriva întrebării din referendum au la îndemână boicotul referendumului. Eu am spus-o de mai multe ori, în momentul în care ar fi un referendum fără prag, s-ar mări prezenţa, pentru că cei care sunt împotrivă ar veni să spună “nu” pentru că este jocul majorităţii. (…) A fost o voinţă de participare de 4 milioane de români, alţii au boicotat, ăsta e rezultatul şi mergem înainte”, a declarat miercuri Liviu Dragnea în Parlament, citat de news.ro
În același timp, șeful PSD i-a acuzat de manipulare pe cei care au spus că acest referendum a fost făcut în interesul partidului sau în interesul său, şi a subliniat că referendumul nu a fost asumat în niciun fel de PSD, partidul făcând doar o campanie de informare. De asemenea, întrebat dacă rezultatul referendumului a fost un eşec, aşa cum a afirmat Codrin Ştefănescu, Dragnea a spus că ar fi un eşec al celor care au votat „Da”, nu un eşec al partidului.
„De ce ar fi un eşec? (…) Dacă este un eşec, este un eşec al celor care am votat cu da. în acelaşi timp, legea adoptată în Senat nu a fost votată doar de PSD şi ALDE”, a precizat Dragnea.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta