O nouă dramă a fost înregistrată, în cursul zilei de azi, în orașul Cernavodă. O fetiță în vârstă de un an și 10 luni a fost găsită moartă în locuință.
Potrivit primelor informații, trupul copilei, învelit în scutece și celofan, era într-o cădiță, în stare de putrefacție.
Potrivit primelor informații, mama fetiței are 29 de ani. De asemenea, este cunoscută ca o persoană cu afecțiuni psihice.
Femeia a fost reținută.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea IPJ Constanța
Astăzi, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că nepoata sa, de 1 an și 10 luni, ar lipsi de la domiciliul mamei.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe mama copilului, de 29 de ani, care a încercat să fugă în momentul în care a fost întrebată despre locația în care s-ar afla minora.
Femeia a fost imobilizată, fiind condusă la sediul Poliției orașului Cernavodă, pentru audieri.
În interiorul locuinței, polițiștii au identificat trupul neînsuflețit al copilului. Acesta va fi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, pentru stabilirea situației de fapt.
Cercetările continuă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta