În cursul serii trecute, în județul Tulcea s-a produs o adevărată dramă soldată cu pierderea de vieți omenești. Patru persoane, printre care şi doi copii, au fost luate de apele unui pârâu, în localitatea Măgurele din comuna Topolog.
Potrivit ISU Delta Tulcea, trei dintre ele – o femeie și doi cocpii și-au pierdut viața, iar un bărbat este în continuare dat dispărut.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină marţi seara după ce persoanele au fost luate de apele unui pârâu.
Incidentul s-a petrecut în timp ce victimele aflate într-o căruţă, au încercat să traverseze pârâul, care avea debitul mărit.
La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi opt subofiţeri de la Staţia de pompieri Babadag, un autocamion de intervenţie şi o barcă pneumatică, o autospecială de muncă operativă şi şapte subofiţeri.
Potrivit ISU Delta Tulcea, bărbatul dispărut are 68 de ani, femeia decedată, 58 de ani, iar copii, un băiat și o fetiță 7, respectiv 4 ani.
Update: Căutările bărbatului dispărut au fost reluate, în această dimineață, de ISU Tulcea, cu 5 salvatori și o autospecială de la stația de pompieri Babadag. Acestea au fost continuate prin cursul pârâului până în dreptul unui baraj. În jurul orei 9,30 a fost găsită și cea de-a patra victimă, un bărbat de 68 de ani. Acesta a fost descoperit în apă, sub un copac, la o jumătate de kilometru de locul în care s-a răsturnat căruța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta