După cum vă informam în cursul zilei de ieri, peste 2,5 tone de cocaină au fost capturate în portul Constanța. La acel moment nu eram în măsură să oferim prea multe informații, dar am putut să vă spunem că drogurile se aflau într-un container care venea din America de Sud. De asemenea, știam că cercetările sunt derulate de către procurori ai DIICOT și de specialiști ai Biroului de Combatere a Criminalității Organizate. Numai că astăzi putem să vă oferim informații mult mai detaliate despre acest caz. La activități au participat peste 150 de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Operațiuni Speciale. În plan internațional, s-a beneficiat de suportul de specialitate al S.U.A. – D.E.A. și Spania – Guardia Civil. De asemenea, în plan intern, s-a colaborat cu A.N.A.F., Direcția Generală a Vămilor, Poliția de Frontieră Română, D.G.I.A. și M.A.E. Ancheta este una complexă și a necesitat și necesită un volum foarte mare de muncă. Potrivit unui comunicat de presă, suntem informați că Poliția Română, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a efectuat o acțiune în cadrul căreia a depistat și ridicat aproape 2,5 tone de cocaină. În urma activităților investigative derulate, pe o perioadă de 6 luni, pentru destructurarea unei grupări internaționale de trafic de cocaină, ce acționa pe ruta Columbia – Europa de Vest, a reieșit că, pentru transportul drogurilor, membrii rețelei le-ar fi disimulat în containere transoceanice, astfel încât să se poată evita orice detecție a lor prin metodele clasice de scanare și control. Pentru extragerea drogurilor, rețeaua ar fi organizat un atelier special pentru această operațiune, unde lucrau specialiști în extragerea cocainei, coordonați de către un cetățean columbian. Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro. În urma cooperării polițienești internaționale, au fost arestați preventiv liderul grupării și alți cinci membri ai grupului infracțional, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că valoarea de piață a cocainei descoperite este de 125 milioane euro, dacă s-ar fi vândut en gros, dar valoarea pe piață ajunge la “cifre astronomice”, de peste 600 milioane euro. Gruparea era condusă de pe teritoriul Spaniei de un cetățean de origine marocană, dar care avea și cetățeniile olandeză și spaniolă. Aceasta este cea mai mare cantitate de cocaină descoperite în România și una dintre cele mai mari din Europa, în ultimii ani. Cocaina, care era ascunsă în structura containerelor, avea ca destinație finală Olanda. Nava transporta banane din Columbia în România. Cocaina confiscată urmează să fie distrusă.