Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Duminică, Goliath va fi în Piaţa Ovidiu! Aflaţi de ce!

Published

on

 

Locuitorii Constanţei sunt aşteptaţi duminică, 13 noiembrie, în Piaţa Ovidiu, începând cu ora 12.00, la un festin gastronomic, meşteşugăresc, cultural şi artistic – Festivalul Etniilor Dobrogene!  Această zi îi va avea ca invitaţi speciali pe Mahala Rai Banda, Aneta Stan şi Ionuţ Galani. Mahala Rai Banda, trupa care a trecut de la nunţi în România la spectacole pe scena Operei din Paris, vine să serbeze Ziua Dobrogei alături de constănţeni, aducând cu ei muzica tuturor continentelor! „Excelenta muzică ţigănească românească a renăscut plecând din doua sate: Clejani, care a trimis în lume Taraful Haiducilor şi satul Zece Prăjini, de unde a răsărit fanfara Ciocârlia. Mahala Rai Banda este o fuziune între cele două sate, cu riffuri minunate de trompetă, saxofon, trombon şi voci sălbatice“ („The Independent“). Aneta Stan, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară, vă va readuce în amintire frumoasele melodii tradiţionale româneşti, iar Ionuţ Galani vă va invita la dans, alături de trupa sa! Goliath, cel mai mare grătar din sud-estul Europei, se va afla în Piaţa Ovidiu încă din zori, sub atenta supraveghere a celebrilor bucătari de la Masters of Flames! Chef Radu Zărnescu, alături de alţi trei specialişti şi ajutoarele lor vor fi protagoniştii unui adevărat spectacol gastronomic, din care vor face parte reţete vechi ale tuturor etniilor din Dobrogea. Cea mai inovativă metodă de a găti din Europa „Poarta ţărănească“ cu… șapte ceaune imense, unde se va pregăti celebrul borş lipovenesc, precum şi alte minunăţii al căror gust vă va crea amintiri de neuitat.vNici proţapul nu va lipsi! Un viţel şi un batal se vor perpeli la două proţapuri imense, spre deliciul ochilor şi papilelor gustative ale spectatorilor. Unul dintre cei mai apreciaţi meşteri ai fripturilor la proţap din România, Zoltan Demeny, va fi masterul acestei impresionante metode de a găti. Ce se poate mânca duminică? Borş, saramură, ciolan, cârnaţi de toate neamurile, sarmale din diferite varietăţi de carne, babic, pastramă de toate soiurile, pomana porcului, tochituri, mămăligă, cartofi pregătiţi în felurite modalităţi, iaurturi, baclavale, precum şi multe alte sortimente pregătite după reţetele tradiţionale ale etniilor. Incepând de la ora 12.00, în Piaţa Ovidiu vor fi ansambluri folclorice din România, ale Asociaţiei Italienilor din România, Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, Comunităţii Aromâne din România, Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, Asociaţiei Partidei Romilor „Pro Europa“, Uniunii Armenilor din România, Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunii Democrate Turce din România, Uniunii Elene din România, Uniunii Polonezilor din România „Dom Polski“, alături de Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Tot duminică îşi deschid porţile şi un Târg meşteşugăresc multietnic şi expoziţii dedicate Zilei Dobrogei, realizate în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions