Conecteaza-te cu noi

Actual

După 3 zile de lucru, pompierii se retrag de la Pecineaga. Căutările copilului dispărut continuă

Published

on

În cursul acestei seri, pompierii din Constanța, Tulcea și Călărași s-au retras de la Pecineaga, după 3 zile în care au lucrat fără oprire.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, ei și-au finalizat activitatea.

”S-a golit bazinul până la adâncimea de aproximativ 50 de cm, după care s-a luat la picior întreaga suprafață. Nu s-a găsit nimic…”, a precizat Anca Chiriță, purtător de cuvânt.

În cele 3 zile în care s-au aflat la Pecineaga, timp în care au scos apa din bazinele de colectare a dejecțiilor, unde se bănuia că putuse să cadă copilul Alexandru Iulian Bițică, în vârstă de 8 ani, dispărut din data de 2 noiembrie, pompierii nu au găsit nimic.

”În cele 3 zile în care colegii au fost permanent în ture nu s-a găsit nimic. Acum au plecat și colegii de la Călărași si Tulcea, iar în această seară vor pleca cu toată tehnica de la Pecineaga”, a precizat Anca Chiriță.

Căutările băiețelului dispărut nu se opresc însă aici.

”Îndiferent de intervenția pompierilor, polițiștii au efectuat și efectuează în continuare, non-stop, atât pe parcursul zilei, cât și al nopții, activități în vederea stabilirii împrejurărilor în care a dispărut minorul și în vederea găsirii acestuia. (…) Media este de 100 de forțe de ordine pe zi angrenate în operațiunile de căutare a copilului.”, a declarat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions