În dimineața zilei de 12 iulie, pe plaja din Mangalia, în dreptul spitalului, o tânără a intrat goală în mare, după ce și-a făcut o cruce. Nimic nou sub soare, ați putea spune. Numai că ea doar ce se externase, la cerere, din spital, după ce fusese internată cu o seară înainte, extrem de beată. Ea fusese luată din Neptun de către un echipaj al Ambulanței și transportată la unitatea spitalicească din Mangalia. Ulterior, a stat toată noaptea sub perfuzie, iar dimineața, la prima oră, s-a externat la cerere. De când a intrat în apă, fără a lăsa vreun bilet de adio, femeia – identificată ca fiind Ana Maria Nistor, din localitatea Nicorești, județul Dâmbovița, nu a mai fost văzută. Și asta cu toate că în căutarea ei au plecat încă din ziua dispariției importante forțe ale salvamarilor și ambarcațiunea Targa, cu echipaj mixt ISU-SMURD. De asemenea, la fața locului au plecat mai multe mașini de pompieri-scafandri de la Constanța. Zilnic, femeia a fost căutată, fără sorți de izbândă. În această dimineață, însă, trupul ei a fost găsit pe plajă, în zona hotelului Diana, din Mangalia, Poliția şi un echipaj de la Serviciul Județean Constanța s-au deplasat în locul în care a fost găsită. După toate probabilitățile, trupul neînsuflețit a fost adus la țărm de valuri.