Ne place sau nu, în ultima perioadă au intrat în România o mulțime de străini care au solicitat azil. Cei mai mulți dintre ei provin din Irak și Siria, țări în care situația nu este deloc roză. Termenul de solicitant de azil este adesea confundat cu cel de refugiat. Un solicitant de azil este o persoană care spune că este refugiat şi caută protecţie internaţională din calea persecuţiei sau pericolelor grave în propria ţară. Fiecare refugiat este iniţial un solicitant de azil, dar nu fiecare solicitant de azil va fi recunoscut, până la urmă, ca refugiat. În timp ce aşteaptă ca solicitarea lor să fie acceptată sau respinsă, aceste persoane se numesc solicitanţi de azil. Unii dintre ei nu mai vor să rămână în România și caută să iasă ilegal din țară. Exact așa ceva s-a întâmplat ieri, pe va punctul de trecere a frontierei Diosig. Polițiștii de frontieră au depistat 17 cetăţeni din Irak şi Siria, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul unei călăuze, cetăţean turc. În jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig, judeţul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localităţii Săcuieni, o autoutilitară marca Ford Transit. Ei au procedat la legitimarea șoferului, constatând că acesta este cetăţeanul turc N.K., în vârstă de 33 de ani. Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au solicitat şoferului deschiderea compartimentului autoutilitarei. Astfel, în interior au fost descoperite, întinse pe podea, un număr de 17 persoane de origine afroasiatică, motiv pentru care atât şoferul, cât şi persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni și irakieni, 10 bărbaţi, 2 femei și 5 minori, adulții având vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, iar minorii între 1 şi 14 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. La cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. Şoferul a declarat faptul că a fost abordat de câţiva cetăţeni străini în Timişoara care l-au rugat să-i transporte într-o localitate din apropierea frontierei. Poliţiştii de frontieră bihoreni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, împotriva acesteia fiind dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.