Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

După circul lui Șoșoacă de ieri din Parlament, a fost aprobată legea anti-scandalagii

Published

on

sosoaca circ

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, astăzi, un proiect de lege care aduce modificări Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sensul în care înăspreşte normele referitoare la disciplina parlamentară. Proiectul vine în contextul scandalului provocat ieri de Diana Șoșoacă în Parlament, care a tras de microfonul de ședință și a mers cu un fluier la pupitrul unde se aflau cei doi președinți ai Parlamentului. Proiectul a fost adoptat cu 264 de voturi ”pentru”, 16 împotrivă și 61 de abțineri.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionării şi prevăzute de legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de Regulamentele celor două Camere.

Sursa foto: facebook/Marius Adrian

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions