Până la ora 11.30, din cauza ploilor, la dispeceratul societăţii RAJA s-au mai înregistrat 21 de reclamații dintre care 3 reclamații primite din Eforie Nord – str. Mării, una din Valu lui Traian și 17 din Municipiul Constanța, respectiv: Cartierul Coiciu – str. Izvor, I.C. Brătianu, Cartierul Tomis III – aleea Magnoliei, zona Km. 5 – str. Arcului, str. Lacului și intrarea Primăverii, zona Delfinariu și Stațiunea Mamaia.
La această oră, la nivelul județului acționează 24 de echipe de intervenţie dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere – 13 în municipiul Constanța si 11 în restul judetului. Pentru a putea răspunde cu promptitudine, echipele de intervenție vor asigura permanența în toată această perioadă.
”Facem un apel către toţi abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situatii într-un timp cât mai scurt să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numarul de telefon 0241.924.”, a precizat Biroul de presă al RAJA Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta