Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

După soluționarea contestațiilor, în Constanța s-a dublat numărul elevilor de nota 10

Published

on

În urmă cu puțină vreme, Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe pagina oficială rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2020.

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Advertisement
usr

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

Vom reveni cu informații suplimentare privind aceste probe în fiecare zi de desfășurare și cu comunicatul final, după soluționarea contestațiilor din etapa specială.

Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9  iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Advertisement
usr

Informații detaliate privind rezultatele înregistrate la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, după soluționarea contestațiilor, pot fi consultate în dosarul de presă atașat.

Reamintim că la nivelul județului Constanța, înainte de depunerea contestațiilor trei elevi au obținut media 10 (zece) la examenul de Bacalaureat. Este vorba despre absolvenți ai Liceului Teoretic ”Ovidius”, Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” și Liceului Teoretic Internațional de Informatică, toate din Constanța.

După recorectarea lucrărilor, numărul celor care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2020 s-a dublat. Acum sunt 6 elevi de nota 10 în județul Constanța.  Este vorba despre încă un elev al  Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân”, unul al Liceului ”Decebal” și unul al Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia.

Precizăm că la nivelul județului Constanța au fost depuse 2.967 de contestații, după cum urmează:

⁃ limba și literatura română – 1.344;
⁃ istorie – 161;
⁃ matematică – 716;
⁃ anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – 142;
⁃ biologie vegetală și animală – 198;
⁃ chimie anorganică – 8;
⁃ chimie organică – 10;
⁃ fizică tehnologic – 23;
⁃ fizică teoretic – 61;
⁃ geografie – 121;
⁃ informatică – 46;
⁃ logică – 122;
⁃ psihologie – 11;
⁃ sociologie – 4.

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions