Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

E nevoie de medici anestezişti și pediatrii! La Spitalul Mangalia!

Published

on

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile: Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) şi Pediatrie. Ca urmare a deciziei dr. Lavinia Suciu, medic anestezist la Spitalul Municipal Mangalia (SMM), de a întrerupe de la 1 mai colaborarea cu unitatea medicală în urma promovării unui concurs la Spitalul Judeţean, conducerea SMM va face demersurile legale, necesare pentru scoaterea la concurs a unor posturi de medici pe specialităţile Anestezie şi Pediatrie. “În urma plecării d-nei doctor, au rămas doar trei medici anestezişti, dintre care doar un medic este angajat permanent, iar ceilalţi doi au contract de colaborare cu instituţia noastră. Numărul minim de medici pentru înfiinţarea liniei de gardă la Terapie Intensivă este de cinci medici anestezişti”, a declarat directorul unităţii medicale, dr. Dan Lefter. Reprezentanţii Spitalului Municipal Mangalia mai spun că în eventualitatea existenţei liniei de gardă pe Terapie Intensivă, programul operator ar putea funcţiona în regim non-stop. O altă problemă stringentă cu care se confruntă instituţia spitalicească este lipsa de cereri din partea medicilor pediatri de a ocupa aceste posturi. “În prezent, linia de gardă la Pediatrie este deocamdată menţinută prin eforturile susţinute ale celor cinci medici care îşi desfăşoară activitatea pe această secţie. În cazul în care din indiferent ce motiv unul din ei nu va mai putea susţine activitatea de gardă, existenţa acestei linii de gardă va fi pusă sub semnul întrebării. În ultimii doi ani şi jumătate conducerea spitalului a făcut demersuri repetate pentru aducerea de noi medici pe cele două linii deficitare”, a mai explicat managerul spitalului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions