Alegerile vor deveni în scurtă vreme istorie, dar parlamentarii care au obținut voturile noastre sunt deja pregătiți să-și înceapă activitatea. Dacă până în urmă cu câteva momente nu știam exact numele celor care ne vor reprezenta, acum suntem în măsură să vă informă cine sunt parlamentarii de Constanța. Supriza cea mai mare, deși pare greu de crezut, este că UDMR a reușit să obțină un post de deputat în persoana lui Istvan Janos Antal. Pentru cei care nu-l cunosc, trebuie să precizăm că, în anul 2012, el a fost numit director al Hergheliei Mangalia, poziție pe care a ocupat-o până anul trecut. Dar să o luăm sistematic. PSD are cinci mandate de deputat și trei de senator, iar persoanele care au câștigat votul alegătorilor pentru a merge în Parlament sunt: la Camera Deputaților: Iulian Iancu, Mircea Titus Dobre, Cristina Dumitrache, Radu Babuş, George Vişan, iar la Senat sunt: Tit-Liviu Brăiloiu, Nicolae Moga și Ștefan Mihu. PNL se va prezenta cu trei parlamentari, respectiv Vergil Chițac, senator, și Bogdan Huțucă și Robert Boroianu, deputați. USR va merge în Parlament cu deputatul Ion Cristian și cu senatorul Ramona Dinu, iar ALDE va avea un deputat, respectiv pe Mircea Banias. PMP a reușit să obțină o poziție de deputat, în persoana jurnalistului Robert Turcescu. Vom reveni cu detalii!