În PSD a fost pusă în aplicare strategia privind susținerea lui Liviu Dragnea la Congresul programat să se desfășoare în data de 10 martie. Cum fac social democrații acest lucru? Profită – dacă ne este permis termenul – și organizează petreceri pentru sărbătorirea doamnelor din toate organizațiile și transmit mesje de susținere.
Sămbătă, la Constanța femeile din toate organizațiile locale au petrecut alături de liderii organizației județene, doi bărbați cu notorietate atât în plan local, cât și în cel național, Felix Stroe (președintele PSD Constanța și fost ministru al Transporturilor și Guvernul Tudose n.r.) și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța și președinte executiv al PSD Constanța. Și de această dată, social democarții, în frunte cu Stroe, Făgădău și Mariana Gâju – președintele femeilor din PSD Constanța și cărora li s-a alăturat și Rovana Plumb, cea care se ocupă de fondurile europene în Guvernul Dăncilă, și-au exprimar susținerea “totală” pentru Liviu Dragnea.
În același context, Stroe le-a transmis colegelor din PSD Constanța că sunt muncitoare, devotate și fac cinste politicii românești.
Femeile din PSD Constanța au cântat, au dansat și au socializat la unul dintre cele mai cunoscute restaurante din stațiunea Mamaia. Îmbrăcate în ținute de bal, viu colorate și cu bijuterii pe măsură, doamnele nu s-au sfiit să facă fotografii, să danseze sau să se înlăture de la declarații politice, de ziua lor, de Ziua Femeii. La final, au avut un tort uriaș cu artificii.
Petreceri cu fast și la ALDE
Colegele social democratelor constănțene de la guvernare, doamnele din ALDE Constanța nu au ratat nici ele ocazia de a se întâlni la începutul lunii martie. Alături de domnii din conducerea Organizației ALDE Constanța, din fotografiile apărute pe rețelele de socializare, se poate observa că s-au distrat pe cinste. Alături de ele a stat liderul Organizației Municipale ALDE Constanța, vicele CJ Constanța, Daniel Dumitru Learciu.
…
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta