Festivalul Verii 2016 – Carusel Cooltural vă invită, în această seară, la un experiment extraordinar: o întoarcere către suflet şi originile emoţiei, către muzica cultă a lumii, interpretată de profesionişti din toate colţurile ţării, sub bagheta celebrului dirijor Cristian Florea (Spania), pe scena montată special la Piaţeta Casino din Mamaia. Evenimentul se desfăşoară sub egida Primăriei Municipiului Constanţa. Dacă nu aţi avut niciodată ocazia să ascultaţi un concert simfonic live, cu cei mai buni muzicieni din România, acum este momentul să o faceţi! Experienţa este de neuitat! „Ocolul Pământului în 80 de… minute“ se intitulează invitaţia de vineri, 22 iulie, a celor mai importante instituţii de profil din România, adunate la Mamaia. În deschiderea programului veţi putea asculta Cvartetul „Regatta“, binecunoscut pe scenele de profil din Franţa, Italia, China şi S.U.A. Ana Ungureanu (vioara I), Andreea Tanislav (viara II), Silvia Ceauşi (violă) şi Eneşe Achim (violoncel) vă vor oferi un recital de excepţie. În continuare, veţi avea ocazia unică de a vedea şi asculta cei mai buni profesionişti din Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Constanţa, Filarmonicile din Cluj, Craiova, Ploieşti, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Braşov şi Teatrul Muzical din Galaţi, care compun Orchestra Festivalului Verii şi care vă conduc într-o călătorie muzicală imaginară, pe meridianele lumii, în spaţiul consacrat al Piaţetei de la Casino. Orchestra Festivalului devine, astfel, emblematică pentru eterogenitatea care defineşte staţiunea Mamaia în fiecare vară: oameni din toate colţurile ţării, atraşi de mare, soare şi de… cultură pentru toate exigenţele.
Repertoriul este pe toate gusturile şi pentru toate vârstele, de la „Dunărea albastră“ (Johann Strauss) la Rapsodia 1 (Enescu) şi, din repertoriul lui Andre Rieu, de la „Valsurile“ lui Şostakovici la Piazzolla – Libertango, Barroso – Brazil, precum şi multe alte piese extraordinare, compuse de cei mai mari artişti ai mapamondului. Toate vor răsuna în Piaţeta Casino din Mamaia, pe scena Caruselului Cooltural, în interpretarea de excepţie a unei orchestre de profesionişti, cu o îndelungată experienţă. Calitatea oamenilor adunaţi în jurul acestei iniţiative culturale, a repertoriului şi a impactului asupra unui public eterogen vor trece acest experiment în gama „memorabile“!
Sâmbătă 23 iulie, în Piaţeta de la Casino vă va întâmpina Compania Passe-Partout – Dan Puric, cu rafinatul „Fluturi şi oameni“, gândit special pentru copiii
neastâmpăraţi sau pentru adulţii care nu şi-au uitat sufletul de copil. Şi pentru că după teatru urmează muzică, Florin Chilian vă dă întâlnire la Mamaia. Artistul nu mai are nevoie de nicio prezentare, vocea şi chitara sa inconfundabile fiind cele mai bune paşapoarte coolturale către o muzică plecată din suflet, întru aducere aminte, marca Florin Chilian.Duminică, 24 iulie, îndrăgita şi multiplu premiata trupă a Companiei Passe-Partout – Dan Puric, vă invită la „Drumul mătăsii“, primul spectacol de arte marțiale, teatru non-verbal și dans din România. Din distribuție fac parte campioni naționali și laureați ai competițiilor internaționale de Wushu – atât sportivi, cât și actori. Kung Fu, pantomimă, dans, arme tradiționale, costume uluitoare, metaforă și umor – toate acestea fac din „Drumul mătăsii“ o combinație spectaculoasă şi seducătoare pe care nu o puteţi rata.Şi pentru că mix-ul cooltural este tag-ul Festivalului Verii, după o experienţă atât de energică ca cea propusă de compania lui Dan Puric, invitaţia la senzaţii tari este continuată de Corneliu Stroe & Band. Acest adevărat titan al jazz-ului european propune publicului un regal de World Music, plecând de la piese tradiţionale româneşti reinterpretate, dar şi de la teme clasice de jazz. Festivalul Verii – Carusel Cooltural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Muncipiului Constanţa. Se va desfăşura în fiecare week-end (în anumite săptămâni şi joi), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta