Un bărbat care nu are permis de conducere a fost depistat băut și posibil drogat la volanul unui autoturism, în Eforie Nord. Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 2 august a.c., în jurul orei 00:35, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră Constanța au depistat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Eforie Nord, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta