Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Electrificarea căii ferate Constanța-Mangalia, în consultare publică

Published

on

cfr locomotiva

Tronsonul feroviar spre sudul litoralului va fi următorul proiect de modernizare și electrificare din Dobrogea.

”În prezent, raportul privind impactul asupra mediului și studiul de evaluare adecvată pentru proiectul ”Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța-Mangalia”, propus a fi amplasat în extravilan și intravilan, în județul Constanța, în localitățile: Constanța, Agigea, Eforie, Techirghiol, Tuzla, Costinești, 23 August și Mangalia, se află în consultare publică și urmează ca Agenția pentru Protecția Mediului Constanța să decidă dacă va emite sau va respinge acordul de mediu.”, au precizat reprezentanții  Biroului de presă al CFR Infrastructură.

Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată, va avea loc la sediul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, în data de 22 mai a.c..

Despre electrificarea căilor ferate din România

Advertisement
usr

Primul proiect de electrificare din România a fost propus în anul 1913, pentru linia București-Ploiești-Brașov, dar s-a amânat, deoarece a început Primul Război Mondial.

Alte planuri privind electrificarea căii ferate au apărut în perioada interbelică, dar nici acestea nu au fost realizate din cauza izbucnirii marii crize economice mondiale, care a afectat și România.

S-a încercat reglementarea, pe plan național, a acțiunilor de electrificare a căilor ferate din România, prin acțiuni successive, în anii 1929 și 1934. În septembrie 1942, Direcția Generală a CFR a înființat Departamentul Electrificării, condus de inginerul Dimitrie Leonida.

Electrificarea căilor ferate românești a debutat în decembrie 1960, când maistrul Liviu Vintilă a montat, în stația Predeal, primul stâlp de electrificare la calea ferată. Lucrările pe tronsonul Brașov-Predeal, au fost finalizate în august 1963. A urmat linia Brașov-Ploiești-București, iar între anii 1970-1989 s-a urmărit electrificarea liniilor cu rampe mari, din zonele montane și a celor cu trafic intens.

Electrificarea a fost precedată de numeroase lucrări pentru adaptarea și sistematizarea construcțiilor și dotărilor feroviare, respectiv consolidarea podurilor și a terasamentelor, modificarea tipului de șină, sistematizarea stațiilor și traijelor, centralizarea electrodinamică a macazurilor și testarea locomotivelor electrice.

Advertisement
usr

Deși prima cale ferată din Dobrogea a fost construită în anul 1860, abia după 117 ani s-a circulat cu locomotive electrice.

Cum au stat lucrurile în Dobrogea

În Dobrogea, primele linii electrificate au fost finalizate în mai 1977, pe rutele Cernavodă Pod-Palas-Constanța, Palas-Constanța Port și Constanța Ramificația 1-Constanța Mărfuri.

Ulterior, în anul 1984 a fost electrificată și linia Constanța – Agigea Ecluză, precum și liniile de racordaj Constanța Port – Constanța Ramificația 3 – Palas, Constanța Ramificația 3 – Constanța Ramificația 2, Constanța Ramificația 3- Constanța Ramificați Vii.

Pe 21 noiembrie 1987, odată cu inaugurarea noilor poduri peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă, erau electrificate și liniile de racordaj Fetești-Ramificație Borcea și Dunărea Ram.2 – Cernavodă Pod.

Advertisement
usr

Printre avantajele electrificării căilor ferate se numără: reducerea consumului de combustibil fosil și a poluării, creșterea tonajului și a vitezei trenurilor, dar și îmbunătățirea confortului călătorilor, prin folosirea încălzirii electrice a vagoanelor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions