Conecteaza-te cu noi

Politica

Elena Udrea, foc și pară după condamnarea la închisoare: „Doamna Kovesi nu iartă și nu minte!“

Published

on

Elena Udrea a avut o primă reacție după condamnarea de opt ani primită în dosarul finanțarea campaniei electorale din 2009.

”Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poți să te aperi, să  aduci probe, și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite…Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate”.

„Această femeie (.n.r. se referă la judecător) a ținut să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații din acest dosar. Nu pot să cred că are ceva personal pe mine. O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei.”

„Am omorât pe cineva? Cum să dai opt ani pentru așa ceva? (…) E o aberație ce s-a întâmplat astăzi.”

Sursa: Antena 3

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions