Conecteaza-te cu noi

Actual

Elevii constănțeni, implicați în diverse proiecte de formare personală

Published

on

În cursul acestei săptămâni elevii constănțeni participă la activități educative în cadrul unor proiecte inițiate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța în colaborare cu alte instituții publice și organizații, după cum urmează:

  1. PROIECTUL „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!”

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului elevilor la cunoștințe elementare în privința drepturilor și responsabilităților lor, precum și a răspunderii lor civile și penale.

Proiectul Fii avocat în școala ta! cuprinde 5 module, după cum urmează:

  1. Fii avocat în școala ta! – Mic ghid de orientare profesională (Informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist al Dreptului, organizarea judiciară etc.);
  2. Ce înseamnă să fii liber? – Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta Despre bullying și alte agresiuni;
  3. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile de violență. Infracțiunile care vizează patrimoniul;
  4. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile privitoare la viața sexuală. Infracțiunile legate de substanțe;
  5. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile informatice.

Un număr de 34 de avocați voluntari din cadrul Baroului Constanța, în colaborare cu profesorii diriginți, susțin modulele menționate mai sus în 11 unități de învățământ-pilot din municipiul Constanța. Grupul țintă este format din elevii claselor a VII-a, a IX-A, a X-a și a XI-a.

Până în acest moment (12 aprilie a.c.) au fost susținute 129 de ore (modulul I) la 129 de clase, din următoarele unități de învățământ:

  1. Liceul Teoretic Ovidius Constanța;
  2. Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța;
  3. Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța;
  4. Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța;
  5. Colegiul Comercial Carol I Constanța;
  6. Liceul Tehnologic Gh. Duca Constanța;
  7. Liceul Economic Virgil Madgearu Constanța;
  8. Școala Gimnazială Nr. 29 Mihai Viteazul Constanța;
  9. Școala Gimnazială Nr. 24 Ion Jalea Constanța;
  10. Școala Gimnazială Nr. 33 Anghel Saligny Constanța;
  11. Școala Gimnazială Spectrum Constanța.

În această săptămână (11-15 aprilie) se va finaliza și modulul II în toate unitățile de învățământ înscrise în proiect, urmând ca următoarele sesiuni să se deruleze astfel:

  • modulul III- începând cu data de 2 mai
  • modulul IV- începând cu data de 16 mai
  • modulul V- începând cu data de 30 mai

Reamintim că acest proiect este inițiat, finanțat și implementat în colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România.

2. PROIECTUL SĂ VORBIM DESPRE BANI ȘI BĂNCI – este un proiect educațional realizat în parteneriat cu Banca Națională a României, sucursala Constanța, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul Bancar Român, desfășurat în 20 de școli (primar, gimnaziu și liceu) din mediul urban și rural, începând cu anul 2018. Printre temele care sunt abordate cu elevii în cadrul sesiunilor de educație financiară se numără:

  • Istoria banilor, Banii – forme actuale și funcții;
  • Istoria banilor, Leul şi elementele de siguranţă;
  • Venituri şi cheltuieli, buget, economisire, Venituri și cheltuieli, bugetul personal și bugetul familiei;
  • Nevoi și dorințe, cardul – mijloace și instrumente de plată;
  • Banca centrală (ce poate și ce nu poate face Banca centrală);
  • Inflaţia. Cererea și oferta;
  • Băncile comerciale. Produse și servicii bancare (contul de plăți, creditul).

În această săptămână (11-15 aprilie) în unitățile de învățământ din județele Constanța și Călărași, pe lângă activitățile specifice proiectului se derulează 20 de acțiuni prilejuite de Săptămâna Educației Financiare.

3. PROIECTUL CURĂȚĂM ROMÂNIA este implementat la nivel național de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Ministerul Educației, în unitățile de învățământ preuniversitar și are ca scop responsabilizarea și implicarea activă a tuturor elevilor cu privire la protecția mediului.

Începând cu această săptămână și până la finalul lunii mai, echipe mixte formate din specialiști pe probleme de mediu din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța și Gărzii de Mediu Constanța vor susține sesiuni de informare referitoare la educația ecologică în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța (rural și urban).

Activitățile se vor realiza în colaborare cu profesorii diriginți și vor viza pe lângă componenta de informare și pe cea de încurajare a implicării elevilor în activități de voluntariat în domeniul protecției mediului.

Sursa: Inspectoratul Școlar Județean Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions